Valul uriaș de români care revin acasă, din zonele roșii ale Europei, a determinat o serie de măsuri dure pentru protejarea polițiștilor de frontieră. Imaginile în care apar polițiști de frontieră dezinfectați la serviciu, dovedesc dramatismul de la granițele României.
Un film ajuns în spațiul public, în care un polițist de frontieră arată care este procedura prin care se dezinfectează uniformele celor aflați la datorie, pare, mai degrabă, o scenă dintr-un film științifico-fantastic.
Polițistul își acoperă fața cu brațul drept, în așa fel încât să-și ferească pe cât posibil, ochii, nasul și gura, după care un bărbat echipat în costum de protecție, îl stropește, din cap până în picioare, cu aceeași substanță folosită și pentru curățarea holurilor.
În ultima perioadă sute de cetățeni români au revenit în țară, din Italia, cu ajutorul unor curse charter.